S-a născut la 6 august 1939 în comuna Sălciua, satul Valea Largă de pe Valea Arieșului, al patrulea fiu din cei șase ai părinților Gheorghe și Victoria, sat în care se desfășurau încă numeroase manifestări ritualice arhaice. Copilăria i-a fost afectată de spaima războiului și abuzurile adesea bestiale ale dictaturii comuniste. După mai multe eșecuri școlare ale inadaptatului, face o școală silvică, apoi, după absolvirea liceului, curs seral, urmează facultatea de filologie în orașul Cluj.Profesor la mai multe școli generale și licee din Alba Iulia. Citește mult și scrie, fără să îndrăznească să publice decât târziu.
Debutează în anul 1979 în revista Vatra din Târgu Mureș cu proză scurtă, iar editorial cu volumul de schițe, nuvele și povestiri Focuri în septembrie, apărut în anul 1984 la Editura Cartea Românească, volum drastic subțiat de cenzura comunistă, dar bine primit de critica literară. Urmează o lungă perioadă de tăcere, datorată mai ales presiunilor ideologice din epoca dictaturii comuniste. Abia după decembrie 1989, odată cu apariția la Alba Iulia a revistei Discobolul la care va fi redactor, reîncepe să scrie și să publice, iar după o altă perioadă de încercări se decide să publice în anul 2000 romanul epistolar Inocența Șarpelui.
În ani următori a mai publicat: 2004 – Colonia de vulturi, nuvelă, 2004 – Papagalii mei adorați, proză scurtă, 2008 – Ritualul bestiei, roman, 2009 – Împăratul lupilor, povestiri pentru copii, 2010 – Caseta cu paradoxură, publicistică literară 2012 – Întâlnirile mele cu Orlando, roman, 2013 – Jurnal 1977 – 1984, 2014 – Cornel Nistea în Opinii critice, 2014 – Ultimul în Eden, proză scurtă, 2015 – Vânzătorul de apă colorată, proză scurtă, 2016 – Tragismul exilului românesc, volum de interviuri, Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2003.
Referințe critice: De altfel, afectivitatea este simțul la care apelează în primul rând Cornel Nistea, scrierile sale fiind, din acest punct de vedere, apropiate de poezie. Ca și în cazul poeților, la autorul în discuție scriitura este, în același timp, revelație și trăire afectivă a acelei revelații. (Tudorel Urian); Prozele lui Cornel Nistea sunt dense și tensionate, par construite în jurul unui nucleu epic compact, expresie a unei experiențe de viață trăite, nu doar imaginate (Cornel Moraru); Modul epic în care autorul se simte cel mai în largul său este cel al implicării unui narator-personaj, formă de angajament semnificativă nu atât compozițional, ci ilustrând o particularitate a sensibilității autorului, aderența sa față de destine umane eșuate sau pândite de neșanse, suferințe, moarte și singurătate. (Aurel Pantea); Proza aceasta, lipsită de artificiile genului s-ar putea încadra în ceea ce teoria literară numește autoficțiune, prin impresia transmisă cititorului de abolire a frontierei dintre ficțiune și non-ficțiune, în sensul că elemente biografice sunt deghizate în cele fictive și viceversa. (Mircea Muthu).
