S-a născut în 2 iulie 1978, la Alba Iulia. Este absolvent al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Facultatea de Litere, Specializarea: Limba și Literatura Germană – Limba și Literatura Franceză, promoția 2001. A predat limba germană în învățământul secundar superior și universitar. Este traducător autorizat. A publicat volumul de poezii Incredibil.Iubesc, Editura Libris Editorial, 2015, tradus ulterior în cinci limbi (spaniolă, germană, engleză, rusă, sârbă). Texte din acest volum s-au regăsit într-un spectacol de muzică flamenco al companiei franco-spaniolă Association Andalouse Alhambra, în cadrul Festival Andalou Avignon de France. Apare cu proză într-o Antologie de texte literare pentru copii, Editura Libris Editorial, 2017 și cu poezie în revista „Discobolul”. În calitate de manager coordonează publicațiile: Verbum, Povești de noapte bună, revista „Viața Bibliotecii” și alte publicații ale Bibliotecii Județene Lucian Blaga Alba. A obținut premiul pentru debut al revistei „Discobolul” și al Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de versuri INCREDIBIL.IUBESC, 2016, premiul Concursului Internațional de Poezie Femeie fermecătoare, de la Belgrad, 2018 și altele. Este cantautor, membru UCMR-ADA și CREDIDAM. A compus și a lansat două albume de muzică: Blondă sau Brunetă, 2013 (muzica, versurile: Silvan Stâncel); Dacă inimile toate…, 2022 (muzica: Silvan Stâncel; versurile: Matei Vișniec), având un repertoriul propriu de peste 150 de cântece. În anul 2024 a publicat volumul de poezii Androidul romantic, Editura Școala Ardeleană, beneficiind de voci critice reprezentative.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România Alba-Hunedoara din anul 2024.